Roy & Dâmboviceanu

CORCOVA

„Vinul e viață” spunea scriitorul roman Petronius. E un citat pe care aici, la Corcova, oamenii îl au la suflet. Pentru echipa Roy & Dâmboviceanu, vinul înseamnă continuarea unei tradiții cu aromă de noblețe și aventură, dar și muncă, investiție, risc; înseamnă o viață frumoasă, cu o istorie apreciată la justa valoare și cu un viitor ce se construiește în fiecare zi și aspiră să fie pe măsura trecutului.

Podgoria Corcova Roy & Dâmboviceanu cuprinde, în acest moment, 70 de hectare pe care au fost replantate soiurile tradiționale ale locului, existente și pe vremea moșiei Bibeștilor, incluse în soiurile autorizate DOC Mehedinți-Corcova: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Fetească Neagră, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Viognier, precum și un soi nou, Syrah.

Distingem în apă propriul chip. Dar în vin vedem inima celuilalt. proverb francez

Vinul

Descoperă

EXPERIENȚA
CORCOVA

Credem că vinul este mai mult decât ceea ce bei și savurezi. El poartă un sens incontestabil al locului, iar francezii au chiar un cuvânt pentru asta: se numește terroir.