Corcova Vineyard Corcova Vineyard Corcova Vineyard

Terroir

Podgoria Corcova Roy & Dâmboviceanu cuprinde, în acest moment, 55 de hectare pe care au fost replantate soiurile tradiționale ale locului, existente și pe vremea moșiei Bibeștilor, incluse în soiurile autorizate DOC Mehedinți-Corcova: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Fetească Neagră, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon Blanc, precum și un soi nou, Syrah.

Vinul de Corcova poartă amprenta originală a locului și vorbește despre istorie, distincție, pasiune. Personalitatea terroir-ului este dată de îmbinarea fericită a elementelor climatice cu specificul geologic, de alegerea potrivită a soiurilor de struguri și, mai ales, de atenția pentru procesul vinificării.

Clima zonei este temperat - continentală, în care se simt influențe submediteraneene; iarna, în special, au loc invazii de mase de aer umede și calde de origine mediteraneană și oceanică, ceea ce face ca acest anotimp al anului să fie mai blând, iar verile sunt în general călduroase dar cu nopți răcoroase datorate proximității pădurilor și a munților. Temperatura medie anuală a aerului: 11,5°C, iar media anuală a precipitațiilor este de cca 600 mm.

Plantarea viței de vie s-a făcut de la nord la sud pentru a obține o expunere cât mai lungă la lumina și caldura soarelui. Astfel strugurii ajung la maturitate într-un mod echilibrat.

Echipele de control, cu ajutorul unui software performant, identifică zeci de mii de butuci de viță de vie și le urmăresc caracteristicile: creșteri vegetale, cantitate de struguri produsă, număr de ciorchini, perioada coacerii, zahăr acumulat, culoare, gust etc. Sunt alese corzile de la butucii cei mai reprezentativi pentru soiul respectiv și cu rezultatele cele mai bune în vederea obținerii de vinuri de calitate.

Nimic nu a fost făcut întâmplător. Rândurile au fost plantate la o distanță de 1,80 metri, iar butucii la o distanță de 0,9 sau 1,00 metru. Distanța între butuci, respectiv densitatea plantelor pe hectar, influențează enorm calitatea strugurilor. Din cauza faptului că rădăcinile viei au un spațiu limitat pentru a se dezvolta, iar creșterea viței este atent controlată, elementele nutritive din sol ajung, în mod firesc și nemijlocit, într-o proporție mai mare în struguri, sporindu-le astfel aromele și intensificându-le culoarea. Concentrația bobului de strugure, mai mic de data aceasta, este mult mai intensă.

Un alt lucru edificator pentru filosofia Corcova Roy & Dâmboviceanu este faptul că se evită folosirea substanțelor ierbicide. Iarba, un concurent natural al viței de vie, este păstrată în soiurile roșii pentru a forța dezvoltarea în intensitate a strugurilor.

Culegerea se face manual, lădițele cu struguri fiind transportate cu cea mai mare grijă, alegerea strugurilor făcându-se manual, la masa de triaj, iar presarea realizându-se lent. Într-un cuvânt, integritatea strugurilor este respectată de-a lungul lungii lor călătorii din vie în sticlă.

Preocupările companiei Corcova în ceea ce privește responsabilitatea socială au pe primul plan protejarea mediului înconjurător și dezvoltarea durabilă a companiei. De altfel, grija companiei de a susține un mediu înconjurător cât mai sănătos este cel mai bine exprimată de cuvintele ecologistului David Brower: "Nu moștenim pământul de la strămoși; îl împrumutăm doar, pentru copiii noștri."

În înțelesul echipei Roy & Dâmboviceanu, dezvoltarea durabilă este definită, în sens larg, ca fiind îmbunătățirea calității procesului de fabricație și a vieții fiecăruia dintre angajați, acum și pentru generațiile care vor veni. În acest fel se face legătura între ceea ce înseamnă dezvoltare economică, valori ale companiei și protecția mediului.

La Corcova, pe moșia familiei Bibescu, vinul a fost decantorul în jurul căruia au avut loc schimburi de idei, trăiri intense, au luat naștere scrieri memorabile și s-a coagulat un număr impresionant de personalități. Este o moștenire de care acum compania se îngrijește. Mai multe informații despre acest subiect puteți găsi aici.

stripe

Vinul

Vinurile Roy & Dâmboviceanu Corcova sunt speciale și au acel "gout du terroir", pentru că aici se întrunesc toate elementele necesare: un climat temperat-continental cu influențe mediteraneene - veri calde și secetoase, ierni blânde, cu precipitații accentuate; solurile cu o structură litologică variată și o mineralitate bogată, specifice Piemontului Motrului, parte a celei mai mari unități piemontane din țară, Piemontul Getic; vița de vie nobilă cu soiurile potrivite și munca atentă și responsabilă a echipei Corcova Roy & Dâmboviceanu.

» detalii

Imagini

Cramele au fost complet renovate și modernizate în perioada 2008-2009. Cu sprijinul FEADR (Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală), cramele au fost dotate cu utilaje și echipamente moderne care înlesnesc procesarea, conform standardelor europene.

» detalii